Acest articol apartine categoriei: Picaturi si a fost scris in 10 April 2017
  • Bucharest Coffee Festival s-a incheiat. Stiu ca se astepta articolul traditional in care comentam ca nu e ‘cum trebuie’. Nu e cazul. Serios. Trecerea de la Romexpo si ballroom-uri la Arcub in centrul orasului, a facut ca orice chestie negativa sa nu mai fie asa importanta. Doar daca ne raportam la numarul vizitatorilor ne dam seama de succesul acestui festival, doar la campionatul national de aeropress de anul trecut find un asemenea flux de oameni.

    Tratand totusi si cu luciditate lucrurile, festivalul trebuie mutat de la Arcub. Ba esti nebun? Cum spui sa fie mutat cand tocmai ai zis ca e un succes in noua locatie? Pai tocmai de aia. Si nu neaparat mutat in urmatorul an, dar ar fi mai bine pentru dezvoltarea ulterioara. De ce spun asta? Anul viitor, mult mai multi expozanti vor dori sa fie prezenti. Asta inseamna ca spatiile se vor micsora si/sau vor deveni mai scumpe. Si chestiile de 2x1m sunt deranjante si pentru firme dar si pentru vizitatori iar rezultatele nu vor fi chiar bune.

    Un alt motiv este ca in acest moment, e prea fragmentat. Astfel, in primele doua camere de la parter era un anumit tip de companii, in cea de-a treia camera se facea trecerea catre specialty iar la etaj intrai in lumea competitiilor. Sunt absolut sigur ca minim 50% din cei prezenti, nu au stiut ca “se mai intampla ceva” si la etaj. Iar din cei ce au ajuns acolo, multi s-au plans de inghesuiala. Tot inghesuiti au stat si concurentii celor 5 competitii nationale desfasurate in cadrul festivalului. Iar spatiul pentru public era mult prea mic, ceea ce ingreuna maxim vizibilitatea. Asa ca acum intelegeti de ce Arcub nu este locul potrivit?

  • Campionatele nationale de barista au ajuns la final pentru 5 categorii. Si pentru ca ii gasiti anuntati peste tot, las si eu lista asta aici:
    Campionul national cafea la ibric = Sofan Cristalenia
    Campionul national Latte Art = Sebastian Farcas
    Campionul national Cup Tasting = Marius Nica
    Campionul national Brewers Cup = Gabriel Carol
    Campionul national Coffee in Good Spirits = Ionita Alexandru
  • Tucano Coffee este amendata si anchetata pentru cannabis (coffee si biscuiti). Va mai aduceti aminte ce spuneam acum 2 ani? Detalii aici
  • KFC Romania deschide coffee corner in magazinul Unirea. Ce legatura are asta cu cafeaua proaspat prajita? Oarecum are. Ca prezinta produsul ca 100% arabica si este servit in cesti de portelan. Ring a bell?
  • Un articol frumos despre Artichoke Coffee Shop, aparut pe blogul celor de la prajitoria Olivo.
  • Two Minutes Coffee Shop exista acum si in Cotroceni, pe Lister
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *