Acest articol apartine categoriei: Echipamente si a fost scris in 7 April 2021

In momentul in care a ‘prins’ si la noi cafeaua de specialitate, o pleiada de noi echipamente au intrat pe piata. De la cantare (din ce in ce mai destepte), la diverse ustensile de brew (V60, aeropress), la kettle-uri inteligente si la rasnite cu fel si fel de capabilitati. Si a ramas intr-un con de umbra, desi niciodata nu a fost mainstream, french-press-ul. Cumva, nu parea din acelasi film daca era adus in discutie impreuna cu noii preferati.
Nu imi aduc aminte daca french-press-ul de la Bodum, modelul kenya, a fost primul meu echipament ‘altfel’ de preparare a cafelei, dar cu siguranta este printre primele. Si ce este interesant, inca il mai am, putin afectat de o cazatura, dar perfect functional. Cum il folosesc, va povestesc intr-un alt articol.
Astazi am un alt model la review: Timemore U French Press. Cumva entuziasmat de kitul de brew, mi-am spus ca voi avea parte de o noua revelatie. Aproape ca a reusit.


Imediat dupa ce l-am scos din cutie, care este suficient de protectoare, am fost placut surprins de calitatea constructiei si de cum arata. Majoritatea modelelor sunt din sticla, cu o baza si maner din plastic. Foarte rar, datorita costurilor ridicate, intalnim si modele din inox. Ei bine, asta e o combinatie reusita din toate aceste materiale.  Nu  are  maner,  dar  plasticul  din  care  este  construit  invelisul  exterior, asigura un grip suficient de bun pentru a nu exista probleme de manevrare. Mai mult, daca doriti sa il curatati si in interior (sau paharul de sticla pe exterior), cele doua parti se pot detasa si reasambla relativ usor. Pe mijlocul acestei ‘camasi’ exista o zona decupata ce permite observarea cantitatii de lichid din interior. Nu este neaparat necesara, mai ales daca se foloseste un cantar in procedura de preparare, dar aduce un plus la capitolul design.


Finisajul intregului produs este exceptional, singurele zone unde se putea observa lipirea plasticului (intr-un mod foarte discret) erau la partea superioara a pistonului si pe inaltimea ce ducea spre ciocul de turnare. In rest, doar plastic modelat super bine ce nu lasa impresia de ieftin, desi Timemore U French Press costa doar 109 lei. Capacitatea oficiala este de 450ml si este suficienta pentru a obtine doua cani de cafea. Desi pare ca ar pastra destul de bine si temperatura un timp mai indelungat, nu v-as recomanda lasarea cafelei in contact cu apa pentru o perioada lunga de timp. Turnarea in cesti se face cu ajutorul unui spout cam mic, mai util in cazul unui server de cafea, aici ar fi mers ceva mai deschis si un pic mai mare, datorita cantitatii de lichid mai mari.


Si totusi, exista o solutie partiala si pentru aceasta ‘problema’. Capacul acestui french press dispune de doua zone de curgere a cafelei, una cu gauri mai mari si cealalta cu gauri mai mici. Prin folosirea zonei cu gauri mici, va exista o restrangere a debitului cafelei si turnarea va avea o curgere mai constanta si mai precisa. Sunt usor de diferentiat, pe partea superioara a capacului existand doua pictograme ce ajuta in pozitionarea dorita chiar si dupa ce ati fixat capacul pe pozitia de preparare.


Este ceva ce nu imi place la Timemore U French Press? Da! Doua chestii care pentru alte persoane poate nici nu sunt observabile sau poate nu amandoua deodata. Prima ar fi ca diametrul echipamentului nu este foarte mare. Partea cea mai grea in prepararea unei cafele la french press este de fapt curatarea lui. Si cum eu am niste maini destul de mari, mi-a fost foarte greu sa curat repede si eficient acest device. A doua chestie este ca diametrul sitei de filtrare este de 350 microni. Desi nu e cea mai concludenta fotografie, aici se poate vedea ca se apropie mai degraba de 400 microni. Ceea ce pentru mine nu ar fi o problema, am rasnite suficient de bune incat sa imi permita o distributie peste aceasta valoare (sau alte tool-uri care ajuta pentru mentinerea sub anumite valori) dar cred ca publicul larg nu investeste atat de mult in echipamente. Si atunci, invariabil, particulele fine vor ajunge in cafeaua din ceasca. Si multora nu le place sa vada acest lucru si renunta la a mai folosi acest echipament.

In concluzie, data viitoare cand va ganditi sa va mai cumparati ceva pentru coffee corner-ul propriu (sau sa faceti un cadou unei persoane cat de cat interesata de cafea), sa stiti ca acest french press de la Timemore este o alegere inspirata. Si cu un pic de grija la manevrare, cred ca poate fi o solutie si pentru vacante sau iesiri in natura. Si ca sa nu spuneti ca nu stiti cum se prepara: 30 de grame de cafea (proaspat prajta si de preferat de specialitate, da?), macinata cat mai grunjos (dar uniform), apa la 96 grade celsius, o tunare de aproximativ 100 ml, agitati pentru a va asigura ca toata cafeaua a luat contact cu apa, adaugati si restul apei, puneti capacul cu pistonul ridicat, asteptati 4 minute, apasati pistonul pana la capat si apoi tunati in ceasca. Enjoy!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *