• Nu te-ai hotarat ce cafea vei folosi pentru Campionatul National de Barista 2017?. Niciuna din cafelele descrise in articolul asta nu te-au convins? Ai noroc! Sau ghinion! Best of Panama 2017 tocmai s-a terminat. Puteai cumpara cafeaua de la ferma Esmeralda, mai precis Esmeralda Geisha Cañas Verdes Natural cu suma modica de 1100 euro pe kilogram. Da, nu am gresit. O mie o suta euro pe kilogramul de cafea verde, undeva la mama naibii in Panama. Succes la competitii!
  • Esti un fermier pus pe treaba din Etiopia? Adica ai minim 2,5 hectare de plantatie si echipamentele necesare procesarii? Felicitari! Ethiopian Commodity Exchange, autoritatea suprema in cafea din tara asta minunata, tocmai a hotarat ca iti poti exporta singur cafeaua si nu trebuie sa mai o treci prin sistemul centralizat. Chestia asta e super news, in urmatorii ani vom avea niste cafele foarte interesante (nu ca pana acum nu am fi avut) din zone (mult mai) precise din Etiopia.
  • Peste 5 tone de cafea contrafacuta (sub brandul Nestle) a fost descoperita intr-o fabrica din Riga, Letonia. Evident, urma sa fie vanduta pe piata europeana. Si noi ne gandim ca aia din strainatate au linii speciale de productie pentru Romania (nu neaparat doar pentru cafea), de aceea calitatea e scazuta. Nu, contrafacerile sunt de cele mai multe ori cauza. Iar de cele mai multe ori, cafeaua este procesata pe aceste plaiuri mioritice.
  • Din ce in ce mai multi oameni aud si ajung sa consume Cold Brew. Si poti concluziona ca acel produs ajunge mainstream cand un gigant ca Illy decide sa prajeasca, impacheteze si sa vanda cafea special gandita pentru cold brew. Asteptati-va sa gasiti (nu neaparat la noi) plicuri cu 175 de grame de cafea gata pregatita pentru a prepara 2,2 litri de cold brew. Illy Cold Brew deja se serveste in anumite locatii proprii, faptul ca au decis sa intre si pe piata comerciala (intai in horeca) arata de fapt potentialul acestui produs. O sa fie interesant.
  • Semne bune anul are. Mai putin pentru Brazilia, ei sunt in scadere de doi ani. Pentru restul, toate exporturile au crescut cu 4 milioane de saci (in total), cu mentiunea ca Indonesia are peste 50% din aceasta crestere.
  • Doua domnite cer bani pe Kickstarter pentru o “inovatie”, numita Dripkit Coffee. Si ne prezinta un film in care le vedem cu calculatoare, randari si printari, din care trebuie sa ne convingem ca ele chiar au lucrat la respectivul produs. Problema lor este ca deja chinezii fac asta de foarte mult timp. Si am intalnit la diverse evenimente in europa, diversi prajitori care isi ofereau sample-urile in pachete asemanatoare. Dar na, piata americana accepta aproape orice si nu isi pun multe intrebari.
  • European Coffee Trip face o recenzie la o aplicatie utila pentru cei ce isi prepara singuri cafeaua acasa, pe numele ei Brewtime. La minusuri au trecut ca nu e nimic specificat de gradul de macinare al cafelei pentru fiecare metoda in parte. Eu as zice ca ar fi trebuit mentionat si ca timpul de extractie ramane neschimbat, chiar daca folosesti 15 grame sau 30 de grame.
  • Mihai Morar ajunge sa faca (probabil) cel mai frumos film autohton de preparat cafeaua acasa. Si da, si voi puteti prepara unul asemanator. Va trebuie un espressor Kees Wan Der Westen Speedster cu progressive preinfusion cylinder, o rasnita Anfim, un cantar Acaia si cafea de la Madison Coffee. Lasati undeva 15.000 de euro si va sun eu inapoi.
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *