Mahlkonig este unul din sponsorii principali ai competitiilor World Barista Championship, World Latte Art si World Coffee in Good Spirits. Si cu toate astea, desi apareau peste tot, aveau standurile pozitionate excelent, nu beneficiau de ‘toata atentia’. Asta insemnand exclusivitatea in timpul concursurilor. Practic, orice concurent putea veni cu propria rasnita (Mahlkonig sau nu) si sa o utilizeze in rutina de 15 minute. Da, daca doreai, foloseai fara probleme rasnita pusa la dispozitie de organizatori.
Pentru cine nu este la curent, rasnita oficiala a concursurilor este K30 Single Espresso Grinder. Cristi Coman, campionul barista al Romaniei, a participat cu una in cadrul concursului de la Viena. Si pe langa alte probleme ce pot aparea in timpul transportului (lovituri, furt), greutatea rasnitei iti poate da dureri de cap. 13 kilograme de metal nu sunt usor de carat prin lume, mai ales ca participantii au venit si de la mii de kilometri departare.
Campioana din Statele Unite, Katie Carguilo, a avut un set-up semi-futurist in ceea ce priveste rasnita: o cutie ce era legata orin cateva cabluri la rasnita (parca un Mazzer), ce ii permiteau diverse setari / fluctuatii si kick-uri ale curentului transmis. O chestie la care toata lumea se uita cam stramb. Inainte sa intre in concurs, impreuna cu colegii ei, i-au trebuit cam 60 de minute pentru a ajunge la o setare acceptabila. Problema a fost ca masinile de espresso (cea de test de la espressobar si cea de pe scena) nu erau acelasi model. De aceea, nu i-au iesit bauturile cum si-a dorit.
Ma rog, toate astea sunt pe cale sa se schimbe. Momentan in Statele Unite, dar sunt convins ca decizia se va extinde si in Europa. Practic, la regionale, concurentii pot folosi orice brand doresc. Insa in competitia finala, pot folosi doar rasnite Mahlkonig. Fie ale lor, fie puse la dispozitie de catre organizator. Nu imi dau seama de ce le-a luat atat de mult pana sa ajunga la decizia asta, mai ales ca se acordau note la partea tehnica, unde unele rasnite sunt predispuse la spill iar altele nu. Cum toti participantii prepara espresso-ul pe Nuova Simonelli cu apa filtrata de Everpure, se crea o falie intre ei inainte sa inceapa, prin folosirea de diverse rasnite.
Asa ca dragi barista din Romania, puneti bani deoparte (sau convingeti-va patronii sa cumpere) pentru un Mahlkonig K30 Espresso Grinder pentru a nu avea din prima un dezavantaj major in fata celorlalti participanti. Si pentru ca noile reguli World Barista Championship inca nu se aplica in Europa, aveti un pic de timp tampon pentru planificarea cheltuielilor.
- K165 Filter pentru Siphon sau Vacuum
- JULIAN SMITH – Racist Coffee
Ca si barista sunt de parere ca trebuie sa ai cunostinte despre toate aspectele domeniului tau. Atunci cand sti calitatile si defectele rasnitelor ai puterea de a alege. Poate si Mahlkonig ar trebui sa invete din ultimii ani ca au o problema cu acele rasnite din moment ce procentajul baristilor ce o folosesc in competitile internationale nu este foarte mare. Campioniii din ultimi ani nu au folosit aceasta rasnita scumpa!
Faptul ca nu se poate alege rasnita diminueaza spectacolul si posibilitatea unui barista de folosi cunostintele.
Mai bune iti cari 13-18 kg, doar nu te bazezi pe o rasnita pe care o primesti acolo. De unde stii ca lamele acelei rasnite au fost uzate in prealabil pentru a nu primi o pilitura in espresso? Si oricum la cate kilograme ai de incarcat chiar nu mai conteaza.
Sunt curios cum se va mai face diferenta pe tehnic in urmatorii ani in conditile in care multi baristi au ajuns aproape la perfectiune pe partea tehnica
Pe partea cealalta poate peste doi ani se schimba sponsorul si uite asa baristii participanti in competitie o sa faca colectie de rasnite.
Sper in continuare ca baristii sa aiba puterea de a decide rasnita ce o vor folosi in competitii in continuare
Foarte adevarat ceea ce spui. Insa ce ne facem ca o rasnita se poate cara in bagajul de cala al unui avion, pe cand un espressor nu. Iar daca dupa ce ai rasnit cafeaua si este totul asa cum stii ca e bine, iti dai seama ca masina din fata ta ‘scoate’ altceva decat ce esti tu obisnuit. Ai timpul de pregatire de dinaintea concursului dar poate nu e suficient. Mai ales ca poate un barista se antreneaza pe o masina ce foloseste filtre de 53mm iar in concurs este obligat sa lucreze cu una ce foloseste 58mm. Dintr-un foc, tot ce a incercat/repetat/testat, se duce pe apa sambetei. Evident, un barista bun, intr-un timp convenabil isi poate regla extractia ca sa iasa macar 90% din ceea ce a dorit initial.
Oricum ar fi stabilite regulile, e clar ca cei ce se prezinta in acele concursuri, trebuie sa faca fata ‘obstacolelor’ locale. Cum ar fi o altitudine diferita in Bogota, niste lapte ciudat in Seul, poate o umiditate ridicata in Melbourne. Iar asta nu o sa fie decat un nou test pentru respectivul daca e in stare sa isi depaseasca limitele si sa evolueze.