Acest articol apartine categoriei: Fara categorie si a fost scris in 22 December 2019

Pentru baristii tineri, numele de Reg Barber poate ca nu le spune nimic. Ei stiu probabil de branduri mai moderne: Pullman, Barista Hustle sau automatele de la Puqpress. Poate habar nu au de ripple, c-flat sau us-cuved. Insa, parte din ei, doresc un produs creat de “acest” domn: un trofeu obtinut la unul din concursurile de barista, pentru ca de foarte multi ani de zile, Reg Barber furnizeaza “trofeele oficiale” pentru World Barista Championship. Nu stiu cati au tinut in mana sau au lucrat o tura cu un tamper produs de Reg, dar toti vor sa ridice bucata aia de lemn deasupra capului intr-o finala mondiala.
Si cu toate acestea, cand omul Reg Barber (si nu neaparat compania) are nevoie de ajutor, (aproape) toti oamenii frumosi ai comunitatii cafelei de specialitate se fac ca nu vad problemele si nu aud strigatul de ajutor al unui om emblematic ce si-a pus amprenta asupra domeniului in care activeaza.
In conditiile in care un espressor poate ajunge fara probleme la 20-25.000 de euro, in conditiile in care o rasnita costa 2500 de euro sau un tamper automat 1000 de euro, TOATA industria asta minunata nu reuseste sa stranga 30.000 de dolari care i-ar fi salvat afacerea lui Reg si mai mult, demnnitatea. Pentru ca oricate mesaje de sustinere ar primi pe messenger, oricate like-uri ar obtine la postari si oricate share-uri ar genera pe social media, NIMIC din toate acestea nu ajuta efectiv ca acest om sa isi poata continua o meserie pe care e evident ca o iubeste din tot sufletul. Sunt sigur ca doar transportul si cazarea primilor 5 manageri ai firmelor ce au fost prezente la ultimul eveniment international (HOST 2019), a costat mai mult decat ii trebuie omului asta sa se mentina pe linia de plutire.
Bai si e trist…. E trist ca v-ati emotionat la trofeele lui, v-ati facut poze cu el, v-ati bucurat cand ati primit gratis tampere si nu ati bagat mana in buzunar pentru a fi la randul vostru de ajutor. Ca ne dam rotunzi de maretia si coeziunea comunitatii de cafea dar nu suntem in stare sa il sustinem pe ‘unul dintre noi’.
Asta asa … ca tot vine Craciunul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *