CoLab Bucharest 2018

In sfarsit pare ca se misca ceva si pe meleagurile noastre. Iar ceva-ul asta e aproape maximul posibil in zona cafelei de specialitate sau mai larg, in zona cafelei proaspat prajite: CoLab Bucharest 29-31 mai 2018 !!!
Nu inseamna ca restul “actorilor” din piata de horeca nu pot participa, ba dimpotriva, daca aveau dubii in privinta acestui “produs”, dupa ‘nebunia’ asta, sunt sigur ca isi vor da seama de potentialul acestei nise.
Evident, cei mai castigati din acest eveniment, vor fi cei ce lucreaza deja in domeniu, iar cele doua zile le vor aduce (sper) o crestere a calitatii serviciilor si produselor oferite. Formatul CoLab inseamna o zi intreaga de seminarii si training-uri si doua “jumatati” de zi in care vizitatorii vor avea de descoperit ceea ce are de oferit Bucurestiul pentru chestia asta careia i se spune specialty coffee.
Asa ca dragi fete ce lucrati ca barista, tocmai ati aflat ce cadou sa cereti pentru “martisor”, iar baietii il pot ‘primi’ si ei, in avans, pentru paste. Orice ati face insa, faceti tot posibilul sa ajungeti la CoLab Bucuresti pentru ca va fi o experienta de neuitat. Timp pentru a strange cei 80-100 de euro pentru bilet e suficient, vorbiti de acum pentru un concediu, cumparati bilete la avion in avans, orice este nevoie pentru a putea fi siguri ca aveti locul rezervat. Si desi nu sunt inca publice toate detaliile, va zic de acum ca locurile sunt limitate.
Un sfat si pentru cei ce detin locatii in Bucuresti: aveti trei luni la dispozitie in care sa va asigurati (sau sa deschideti) ca spatiile voastre sunt perfecte din punct de vedere vizual si organizatoric. Reparati usa aia care scartaie, inlocuiti cele doua scaune ce par ca se pot rupe oricand, schimbati becul ala ars de 2 luni din baie, dati un strat de vopsea pe peretele unde s-a terminat lavabila inainte de a fi finalizat si precumparati cafeaua din acele zile. Plus training-ul si motivarea angajatilor de a “da maxim” in acea perioada, ca sa ‘fie bine sa nu fie rau’.
Iar daca totul iese cum trebuie, de abia atunci vom fi recunoscuti la nivel mondial ca un oras/tara ce merita a fi (macar) vizitata pentru cafeaua si oamenii din cafenele.
Si ca sa fiu inteles corect si sa nu fiu acuzat iar ca scriu ironic cand nu e cazul: multumirile pentru acest eveniment trebuie sa se duca prima oara catre Silvia Constantin, care din pozitia pe care o are in Barista Guild of Europe a reusit sa ii convinga pe domnii si doamnele de acolo ca Romania este o tara in care merita sa “vina”. Sunt convins ca impreuna cu cei din comitetul SCA Romania vor face tot ce le sta in putinta pentru ca acest eveniment sa fie unul memorabil.
PS: va rog promovati acest articol, pe cele oficiale cand vor veni, evenimentul de pe facebook, propriile articole sau postari, tot ce e posibil pentru ca informatia sa ajunga la cat mai multe persoane.

Articolul este postat in categoria: Stiri. Apasa pe Stiri pentru mai multe articole cu subiecte asemanatoare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *